Mulțumesc Domnului că suntem toți aici, adunați împreună cu frații ÎN JURUL LUI CRISTOS.
30 de ani de preoție și 10 ani de viață mănăstirească nu sunt puțin lucru, sunt chiar o minune pentru zilele în care trăim. Și mai mare minune mi se pare faptul că acești 30, respectiv 10 ani s-au ales a fi trăiți în România, periferia Bisericii Catolice, după noi începând pustiul mi-aș permite să spun. Mă duce cu gândul la blândul păstor care a mers după oaia rătăcită.
Astăzi, aleg să nu vorbesc despre frații nostri bărboși, ci despre ceva mult mai mare și mai important. Ei deja cunosc din plin iubirea și recunoștința ce o purtam cu toții în inimi față de ei. Nu au nevoie să mai audă asta, se citeste pe chipurile și în inimile noastre DIN PLIN. Aleg să nu vorbesc în mod direct nici despre Dumnezeu, care din necredință de multe ori ne pare atât de departe și intangibil, poate chiar răzbunător. Ci aleg să vorbesc despre Urma Pașilor Săi, despre adierea lăsată de Trecerea Sa.
Astăzi, simt că am fost chemată să mărturisesc, eu, pământul păcătos, cum spunea Sf. Siluan Atonitul. MĂRTURISESC că am văzut între frații mei, între cei din jurul nostru de aici (repet, nu ma refer la bărboși), oameni cu speranță pe chip, am văzut bucurie în boală și acceptare, am vazut suflete chinuite, dar care aleg să meargă mai departe învățând abandonul, am vazut brațe încrucișate pe piept dezlegându-se, eliberându-se, relaxându-se. Am văzut învins de nenumărate ori demonul viciului și îmbrățișată bucuria curăției. Am văzut vieți puse în pericol din credință pentru a putea naște alte vieți, și am văzut mânia leagată prin tăcere. Am văzut bucurie și îmbrățisare frățească. Am văzut sufletele cum beau apa învățăturii sfinte și cum găsesc odihna, cum se înalță. Am văzut oameni înfrânți care s-au ridicat. Oameni căzuți care au primit speranță și curajul de a porni din nou la drum. Am văzut rugăciuni ascultate, dar mai important decât asta, am văzut cum oamenii se adună când un frate suferă, cum aleg de bunăvoie să se dăruiască, cum pot să cadă pe genunchi din iubire. Am văzut oameni care și-au redobândit încrederea în Dumnezeu și au descoperit identitatea și demnitatea lor de copii ai Celui Atotputernic. Am văzut recunoștință și am văzut inimi care au învățat să iubească prin inimile lui Isus și a Mariei. Am văzut oameni care au primit familie și au fost învățați să facă parte dintr-una, din cea a Domnului. Și am văzut oameni care s-au îndrăgostit de Dumnezeu.
Și din mila Domnului, MĂRTURISESC că eu trăiesc astăzi pentru că acum 7 ani am avut parte de prima mea spovadă și am auzit pentru prima dată că Dumnezeu mă iubește. Și nu doar am auzit, ci am simțit, am fost convinsă că așa este, pe cât de viu este Dumnezeu.
Și toate acestea și multe altele nu sunt altceva decât roadele castității, ascultării și ale sărăciei, fiecare dintre ele purtând pe cap cununa sacrificiului și un sacrificiu care nu se sfârșește și își capătă odihna în fericirea mântuirii aproapelui și numai acolo. Unul Singur este Sfânt și de la El pornește toată sfințenia care se va reflecta pe chipurile celor care privesc spre El cu inima curată. Iar mănăstirile sunt adevărate incubatoare de inimi curățite. Oare nu în SIMPLITATEA ieslei S-a născut Cristos? Acolo unde nu era loc de necurăție umană, de egoism, ură, mândrie? Oare nu din Fecioară și între animale și păzit de dreptate a fost cadrul în care voința Domnului a fost împlinită (ASCULTATĂ) cu desăvârșire? Oare nu în SĂRĂCIA staulului? căruia, de altfel, din provindența Domnului nu îi lipsea nimic?
Astăzi vreau să mulțumesc Domnului cu voce tare și public, pentru viața pe care toți din jurul nostru o avem. Îl laud pe Dumnezeu și îmi doresc cu toată inima ca lumea întreagă să guste iubirea Sa, să poată simți ce înseamnă ca cineva să moară din iubire pentru el, să simtă grija unui Dumnezeu gelos, a Creatorului vieții. Să trăiască căldura căminului, pe care numai un părinte în așteptarea copilului o poate naște.
- Cel ce-și iubește copilul nu-și cruță varga, pentru ca la urmă să se bucure de el.
- Cel ce-și crește bine copilul, o face spre folosul lui și printre cunoscuți va fi mândru de el.
- Cel ce-și învață copilul stârnește gelozia dușmanului, iar în fața prietenilor va fi vesel.
- Când un tată moare, e ca și cum n-ar fi murit, căci lasă după el pe cineva care-i seamănă. (Pil. 30,1-4)
G. H.