Identitate

Aprofundând identitatea Comunității noastre din perspectiva Magisteriului

Încă de la început, căutările noastre îndreptate către viața consacrată au fost motivate de dorinţa unui răspuns radical la chemarea lui Isus de a trăi sfințenia în sărăcie, castitate și ascultare – în acord cu cerințele imuabile și provocatoare lăsate chiar de Isus pentru cei care doresc să-L urmeze pe calea iubirii desăvârșite, spre mărirea Tatălui și slujirea Împărăției Sale. În plus, resimțeam criza din sânul Bisericii, în special criza – binecunoscută tuturor astăzi – prin care trecea viața consacrată.

Spiritul ce ne-a însuflețit și ne-a însoțit în căutarea noastră spirituală a fost o continuă chemare către reînnoire – sau convertire (metanoia), în termeni biblici – proclamată de toate Evangheliile. Cu inimile înflăcărate de acest spirit, am luat în serios chemarea spre reînnoire pe care Spiritul Sfânt o adresează încă o dată întregii Biserici, reînnoire inaugurată de Conciliul Vatican II. Totuși, această reînnoire, așa cum se arată în documentele conciliare, o putem înfăptui numai rămânând fideli față de tradițiile autentice ale propriului rit și păstrându-le în integritatea lor, adaptându-le însă la moduri de viață diferite și la necesitățile de timp și de loc [1]. Așa cum a afirmat cu putere Conciliul: „toți Orientalii să aibă certitudinea că pot și trebuie să-și păstreze necontenit riturile liturgice legitime și disciplina și că nu trebuie introduse schimbări în acestea decât în vederea propriului progres organic”[2].

Mai mult, Instrucțiunea pentru aplicarea Normelor Liturgice ale Codului Canoanelor Bisericilor Răsăritene, îl citează pe Sfântul Părinte Ioan Paul al II – care reîntorcându-se la documentul conciliar Orientalium Ecclesiarum reafirmă ceea ce Conciliul decreta spunând că, în intenția Magisteriului Bisericii, este neîndoielnic o datorie și nu o opțiune ca Bisericile Catolice Orientale să prindă curaj și să se străduiască să restabilească și să protejeze propria moștenire bisericească: „iar dacă din motive legate de timpuri sau persoane, le-au abandonat pe nedrept să se străduiască să se întoarcă la tradițiile strămoșești. […] Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea vede în aceasta «un simbol al fermei atitudini pe care Sfântul Scaun a exprimat-o atât de bine în cadrul Conciliului, când a cerut Bisericilor Orientale în deplină comuniune să aibă curajul să își redescopere tradițiile autentice ale propriei identități, readucându-le la inițiala puritate acolo unde este necesar»”[3]. „Dorind ca aceste comori să înflorească și să contribuie din ce în ce mai mult la evanghelizarea lumii”[4].

Magisteriul Bisericii Catolice a vorbit, de asemenea, foarte mult despre nevoia unei reînfloriri a vieții monastice în sânul Bisericilor Orientale Catolice, care ar putea să aducă pentru ele o adevărată primăvară spirituală, afirmând: „Referitor la monahism, având în vedere importanța lui pentru creștinătatea orientală, noi am dori ca să înflorească din nou în Bisericile Orientale Catolice și să se ofere sprijin tuturor acelora care se simt chemați la această muncă de revitalizare. […] De fapt, în Est există o legătură intrinsecă între rugăciunea liturgică, tradiția spirituală și viața monastică. Chiar din acest motiv, o reînnoire a vieții monahale bine pregătită și motivată ar putea însemna și o înflorire eclezială. Și nu ar trebui să ne gândim că aceasta ar putea diminua succesul slujirii pastorale, care de fapt ar fi întărită de o asemenea viguroasă spiritualitate, încât din nou își va recăpăta locul ideal”[5].

Acestea fiind spuse, Comunitatea noastră dorește să urmeze cu fidelitate indicațiile Magisteriului Bisericii, primindu-le ca pe un dar de la Dumnezeu către Bisericile Orientale în vederea redescoperirii propriei identități, contribuind astfel la reînnoirea vieții Bisericii și îndeplinindu-și rolul unic pe care sunt chemate să îl joace în mișcarea ecumenică: „Toată lumea trebuie să știe că este foarte important să cunoască, să venereze, să păstreze și să dezvolte atât de bogatul patrimoniu liturgic și spiritual al Orientalilor, pentru a menține fidel plinătatea tradiției creștine și pentru a realiza împăcarea dintre creștinii orientali și occidentali.”[6]

[1] Cf. Orientalium Ecclesiarum nr. 2

[2] Ibid., nr. 6

[3] Instrucțiunea pentru aplicarea Normelor Liturgice ale Codului Canoanelor Bisericilor Răsăritene, nr. 12

[4] Ibid., nr. 10

[5] Papa Ioan Paul al II-lea, Orientale Lumen, 27

[6] Conciliul Vatican II, Unitatis Redintegratio, 15

Monastery Winter_x950